1 Decembrie. Cu gândul la România și românii care își prețuiesc și reprezintă cu succes țara peste hotare.

Pentru Vâlcea unul dintre ei este tânărul Alexandru Oprea, vâlceanul care sprijinit de doi dintre concetățenii săi, un medic și un antreprenor, a reușit să reprezinte județul Vâlcea la prima ediție a Campionatelor Mondiale ale polițiștilor și pompierilor, organizate în China.

Imagine

Alex a reușit în anul 2019 să ajungă în finală, obținând locul trei la proba de alergare pe distanța de 100 de metri în semifinala “World Police and Fire Games” și a reușeșit să obțină și argint la proba de înălțime.

Imagine

Vâlcea a fost  reprezentă de sportiv în perioada 8- 18 August în cadrul campionatului mondial.

Visul său s- a împlinit fiind susținut de Clinica de oftalmologie Medicalma Vision din Râmnicu Vâlcea și Mojito Club.

Imagine

Alex a reușit cu multă muncă și antrenamente susținute să ajungă la aceste performanţe.

„Le mulțumesc celor de la Medicalma Vision, IPA- Secția Română și Mojito Club pentru că m-au sprijinit în participarea la această competiție, au crezut în mine și m-au încurajat!”, a declarat Alexandru pentru Realitatea de Vâlcea.

Imagine

Peste 50 de probe au fost puse la dispoziția participanților.

Aproximativ 10 000 de concurenți, din 79 de țări, au participat la WPFG la zeci de probe precum atletism, înot, wrestling, judo, tenis de masă, badminton, boxi, rugby, soccer-5, ciclism sau tenis.

Plt. maj. Alexandru Oprea deține un palmares impresionant. Printre cele mai recente distincții:

-a fost desemnat sportivul anului 2018 în cadrul galei organizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru”.

– în anul 2018 Alexandru Oprea a câștigat medalii din aur și argint și la Campionatele Europene ale pompierilor şi poliţiştilor, în Gibraltar.

 

 

 

 

Sursa: Realitatea de Valcea

Articolul precedentPianul din munți și Imnul României
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 119. Nota de plată pentru Bulgaria a venit