În cursul lunii februarie, poliţiştii locali şi inspectorii Direcţiei Poliţiei Locale din cadrul Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea au desfăşurat activităţi permanente în exercitarea atribuţiilor privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea, combaterea şi sancţionarea infracţiunilor şi contravenţiilor, în toate domeniile stabilite prin lege.

Domeniile au vizat ordinea şi liniştea publică, circulaţia pe drumurile publice, disciplina în construcţii şi afişajul stradal, protecţia mediului, activitatea comercială, evidenţa persoanelor, alte atribuţii stabilite prin acte normative.

În exercitarea atribuţiilor ce le revin, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control, Serviciului Supraveghere, Fluidizare Trafic şi Intervenţie şi Serviciului Ordine Publică şi Siguranţă rutieră au întocmit 1.224 de procese verbale de constatare şi sancţionare contravenţională, prin care s-au dat 557 de avertismente şi 667 de amenzi în valoare totală de 301.445 lei.

Patru dintre aceste amenzi, în valoare fiecare de 2.000 lei, au fost date unor persoane care au aruncat pe jos mucuri de ţigări şi coji de seminţe, iar două amenzi a câte 200 de lei – posesorilor de animale de companie care nu-şi respectau obligaţiile legale privind ridicarea şi evacuarea responsabilă a dejecţiilor fiziologice ale animalelor.

Începute din anul 2018, acţiunile de creştere a gradului de confort pe străzile oraşului au continuat şi în acest început de an, punându-se un accent deosebit pe ridicarea autovehiculelor abandonate şi a curăţeniei străzilor şi spaţiilor verzi, acţiuni susţinute activ de cetăţenii oraşului care s-au dovedit foarte receptivi la demersurile întreprinse de Primăria Municipiului.

De asemenea, Direcţia Poliţiei Locale are în plan şi derularea unor campanii de informare în privinţa celor mai recente reglementări legale în domeniu.

Articolul precedentSingura femeie veteran de război din județul Vâlcea, sărbătorită cu prilejul Zilei Internaţionale a Femeii
Articolul următorProiecte în curs de evaluare la ADR Sud-Vest Oltenia