Într- una dintre cele mai calduroase zile ale acestei ierni, reprezentanții Consiliului Județean Vâlcea au fost întâmpinați cu multă căldură sufletească, zâmbete și colinde.

Au fost vizitați de spiridușii grupei mari A, de la Grădinița Nord 1.

Cu emoție, atât din partea celor mici, cât și a oficialilor Consiliului vâlcean, s- au organizat, au râs, au trezit amintiri despre copilărie și au colindat.

Imagine

Gazdele, reprezentate de președintele Constantin Rădulescu și administratorul public Adrian Mihăilă i- au ascultat cu emoție, alături de cele două educatoare Narcisa Fița și Florentina Stani, pe tinerii colindători.

Imagine

O tradiție păstrată în cadrul activităților întreprinse de- a lungul anilor de micii elevi ai Narcisei Fița, care cu sensibilitate, discreție și profesionalism îi îndrumă pe cei mici în primii pași spre școală și  societate.

Articolul precedentMoș Crăciun, în Râmnic, alături de autoritățile locale
Articolul următorBustul domnitorului „Mircea cel Bătrân”, expus la colegiul care îi poartă numele