Astăzi, la intrarea în curtea Colegiului Naţional ”Mircea cel Bătrân” a fost amplasat bustul domnitorului care a dat numele renumitei unităţi de învăţământ vâlcene.

Creaţie a sculptorului Ivan Jinaru, lucrarea în bronz comandată de Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, a fost turnată la Arad după un modelaj la care artistul plastic a muncit peste două luni.

După finalizarea operaţiunilor de montare, monumentul va fi acoperit, dezvelirea oficială urmând să aibă loc în cursul anului viitor în contextul manifestărilor dedicate aniversării a 100 de ani de existenţă a Colegiului.

Sculptorul Ivan Jinaru – care a fost prezent la procesul de amplasare pe soclu a bustului – este vâlcean de origine, a absolvit în 1987 Institutul de Arte Plastice ”Nicolae Grigorescu” din București – secţia sculptură, clasa Paul Vasilescu, Geta Caragiu, Horia Flămând.

Este, de asemenea, autorul unor lucrări de anvergură în cadrul unor proiecte artistice de nivel naţional.

Articolul precedentIată, vin colindătorii, la Consiliul Județean Vâlcea
Articolul următorRitualul satului românesc, păstrat și în localitățile vâlcene