Amenzi în urma organizării unei perreceri de majorat, sâmbătă seară, în comuna Băleni din județul Dâmbovița.

S- au încălcat toate măsurile sanitare impuse de autorități pe durata pandemiei.

Peste 40 de persoane au fost prezente în localul care a fost sancționat cu zece mii de lei, pentru ca a permis organizarea petrecerii.

Invitații au fost amendati cu cate o mie de lei fiecare.

Polițiștii au intervenit și în Constanța, în aceeași zi de sâmbătă, la o petrecere de logodnă care avea loc în locuința unui bărbat, în comuna Cumpăna.

Bărbatul a fost sancţionat contravențional, în calitate de organizator al evenimentului, cu amendă de 3.000 de lei.

Petrecere oprită de oamenii legii și în Cluj.

S- a întâmplat vineri seara, când polițiștii au fost sesizati cu privire la tulburarea ordinii și liniștii publice, dintr-un imobil situat în cartierul Gheorgheni.

Peste 20 de persoane au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare totală de 19 500 de lei.

Se efectuează și cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, a declarat poliția.