Polițiștii de ordine publică vâlceni au desfășurat activități de verificare la unitățile de învățământ de pe raza județului precum și la o serie de unități economice din zona adiacentă acestora.

Polițiștii au avut în vedere creșterea gradului de siguranță al elevilor și a personalului didactic, prevenirea delicvenței juvenile și prevenirea și combaterea faptelor ilicite în incinta și zona adiacentă unităților de învățământ.

Cu această ocazie polițiștii au verificat, timpii de reacție la intevenție  și modul de intervenție a echipajelor de pază, la unitățile conectate în dispecerate de monitorizare și intervenție, implemetarea cerințelor minime de securitate la nivelul unităților de învățământ, funcționarea sistemelor electronice de alarmă împotriva efracției și legalitatea instalării acestora.

De asemenea polițiștii au avut în vedere depistarea elevilor care absentează nejustificat de la orele de curs și legitimarea acestora în vederea informării unităților de învățământ din care aceștia provin, identificarea minorilor problemă, identificarea persoanelor care nu îşi justifică prezența în incinta și zona adiacentă unităţilor de învăţământ și luarea măsurilor legale față de acestea

Polițiștii de ordine publică au verificat 120 de unități de învățământ (școli, licee, grădinițe), ocazie cu care au fost fixate termene și măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate, în vederea conformării la prevederile legale, fiind totodată aplicate și 4 sancțiuni contravenționale în valoare de 2000 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 333/2003 și H.G. nr. 301/2012.

Activitățile desfășurate nu au fost doar de verificare și control ci și de prevenire, în școli fiind prezenți și polițiști din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității.

Aceștia împreună cu polițiști, din cadrul Poliției Orașului Horezu, au desfășurat activități de prevenire, la Liceul Constantin Brâncoveanu, ocazie cu care au fost prezentate diferite teme cu ajutorul unor materiale, ce au avut ca obiectiv informarea elevilor și a cadrelor didactice, în scopul prevenirii și combaterii delicvenței juvenile și victimizării minorilor, a infracțiunilor cu violență si a infracțiunilor contra patrimoniului.

Articolul precedentPrimăria Râmnicului va fi partener la înființarea unei centrale care va asigura termoficarea
Articolul următorVernisaj dedicat ocrotitorului Râmnicului