Polițiștii rutieri și de ordine publică, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, au organizat și pus în aplicare o acțiune la nivelul județului, pentru depistarea și sancționarea abaterilor comise de participanții la trafic.

Au  fost constatate 6 infracțiuni, dintre care 4 pentru consum de alcool, 1 pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat și 1 pentru conducerea unui autoturism fără permis.

De asemenea, polițiștii au fost aplicat 491 de sancțiuni contravenționale, dintre care 468 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Dintre acestea, 153 au fost pentru viteză excesivă, 30 pentru depășiri neregulamentare și 308 pentru alte abateri.

Au fost reținute 59 de permise de conducere, dintre care 17 pentru depășirea limitei legale de viteză cu peste 50 de km/h, 30 pentru efectuarea de depășiri neregulamentare, 11 pentru consum de alcool și 1 permis de conducere pentru neacordare prioritate pietoni.

Totodată, polițiștii au retras 28 certificate de înmatriculare.

Articolul precedentMandat de arestare preventivă, pus în aplicare de polițiști
Articolul următorZilele Europene ale Patrimoniului vor avea loc la Râmnicu Vâlcea !