Peste 250 de metri cubi de material lemnos au fost confiscați în urma unei acțiuni desfășurate de către polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică – Biroul de Combatere a Delictelor Silvice, cu sprijinul Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea.

Polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Biroul de Combatere a delictelor Silvice au organizat și pus în aplicare o acțiune pe raza județului Vâlcea, pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori din fondul forestier.

Au fost controlate 54 de autovehicule care transportau material lemnos, legitimate 62 de persoane și a fost verificată activitatea desfășurată de 1 agent economic care avea ca obiect de activitate prelucrarea și comercializarea de material lemnos.

În cadrul acțiunii au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 18.370 de lei, dintre care 5 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice și 14 la alte acte normative.

Ca măsuri complementare, au fost confiscați 254, 49 metri cubi de material lemnos, în valoare de 43.815 lei, care au fost predați organelor silvice în vederea valorificării.

La acțiune au participat și polițiști din cadrul Poliției orașului Brezoi și a posturilor de poliție arondate.

De asemenea, s-a acționat în colaborare cu specialiști silvici din cadrul Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea, .

Acțiunea a beneficiat de suportul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea, a Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Vâlcea și a Direcției Silvice Vâlcea.

Articolul precedent”Verde la educație pentru circulație” !
Articolul următorRembrandt al României pictează în aceste zile în Drăgășani