O nouă sesiune de lucru în cadrul proiectului „Alege Școala, o șansă pentru viitor!”, la Vâlcea.

5 comunități vâlcene, reprezentate de preoți și cadre didactice au participat la o nouă sesiune de lucru a proiectului „Alege școala, o șansă pentru viitor!”

Au participat și reprezentanți ai Arhiepiscopiei Râmnicului și Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea.

Întrunirea a avut loc la Mănăstirea Cozia.

„La sfârșitul lunii viitoare, mai exact pe 20 aprilie, împlinim un an de când am început proiectul «Alege Școala – o șansă pentru viitor!» în Vâlcea. Prin componenta sa educțional-filantropică și a activităților pe care le derulăm în toate cele cinci comunități vâlcene oferim sprijin în vederea continuării educației, atât copiilor, cât și a părinților. In acest an activitățile s-au concentrat pe ateliere tematice, activități remediale și extraccuriculare, Școala Părinților, Școala de Duminică și întâlniri periodice cu partenerii și echipa proiectului. Și în perioada următoare vom continua aceste activități și în plus vom organiza tabere școlare, în care oferim șansa copiilor din proiect să participe pentru prima data la activități de grup”, a declarat pr. Constantin Năclad, manager proiect.

Proiectul „Alege şcoala, o şansă pentru viitor!” este implementat timp de 36 de luni, prin intermediul Ministerului Educației Naționale. Derulat din luna aprilie a anului 2018, scopul acestui proiect este prevenirea și corectarea fenomenului de părăsire timpurie a școlii.

În cuprinsul Arhiepiscopiei Râmnicului, proiectul educațional este implementat pentru 960 de copii și 50 adulţi de la nivelul a 5 parohii: Dobrești, comuna Dănicei – pr. Mihai Baciu; Drăgoești 2, comuna Drăgoești – pr. Lucian Drigă; Stupărei, comuna Mihăiești – pr. Mihail Lăcraru; Frâncești 1, comuna Frâncești – pr. Ionuț Rădulescu; Bujoreni, comuna Bujoreni – diac. Cristian Balaci.

Articolul precedentConstantin Rădulescu, noul președinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regională, la 20 de ani de la înființare
Articolul următorOra Pământului, în centrul Râmnicului