Alexandru Oprea a obținut noi medalii pentru județul Vâlcea, la “Cupa Asociației Sportive a Pompierilor din România”, 2019, organizată în Constanța.

Probele din competiție au avut loc la secțiunile atletism și cros, în etapa finală a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Alexandru a obținut locul 2 la 100 m și locul 3 la săritura în lungime cu elan, categoria de vârstă sub 35 de ani.

Plt. maj. Alexandru Oprea a fost desemnat sportivul anului 2018 în cadrul galei organizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru”.

Pe podium s- a clasat și colegul său, Alexandru Fălcuță, care a obținut locul 3 la săritura în lungime cu elan și locul 3 la 100 de m, categoria de vârstă plus 45 de ani.

Vâlcenii s-au calificat pentru etapa finală pe minister unde vor concura cu participanți de la toate armele.

Cei doi vâlceni au reprezentat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea.

În anul 2018 Alexandru Oprea a câștigat medalii din aur și argint și la Campionatele Europene ale pompierilor şi poliţiştilor, în Gibraltar.

Articolul precedentNoaptea muzeelor
Articolul următorRecomandari din partea politistilor valceni !