Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că va participa, în perioada 31 octombrie – 4 noiembrie 2018, la cea de-a XXIII-a ediție a Târgului internaţional de produse şi echipamente în domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii şi zootehniei – INDAGRA 2018 (platforma 12, Stand 10).

Agenţia va prezenta la INDAGRA celor interesați materiale de informare cu privire la schemele / măsurile de plată pe care le gestionează din fonduri europene şi de la bugetul naţional.

Totodată, vineri, 2 noiembrie 2018, directorul general, vâlceanul Adrian PINTEA va susține prezentarea cu tema Sprijinul financiar acordat fermierilor de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură prin măsurile din PNDR gestionate de către Agenție” în cadrul conferinței organizate de AFIR alături de MADR și APIA.

Evenimentul se va desfăşura în Complexul Expozițional ROMEXPO, sala Madgearu, începând cu ora 14:45.

Târgul Internaţional INDAGRA este cel mai important eveniment agricol din România fiind organizat de către ROMEXPO în parteneriat cu Camerele de Comerț și Industrie din România.

Articolul precedentPlăți în avans pentru fermieri și la Vâlcea !
Articolul următorMercur descoperit întâmplător in Râmnic. Poliția a blocat accesul în zonă