Arhiepiscopia Râmnicului îl celebrează pe Ocrotitorul și ctitorul Catedralei Arhiepiscopale din municipiul Râmnicu-Vâlcea, în perioada 14 mai-16 mai 2021, la Sărbătoarea Aducerii moaștelor Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, în Oltenia.

Manifestările prilejuite de prăznuirea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica vor debuta astăzi.

 – Vineri, 14 mai, de la ora 18.00, va avea loc, în Scuarul Mihai Eminescu din incinta Centrului Eparhial, Concertul omagial „Ofrandă Sfântului Calinic”. Concertul va fi susținut de Grupul Psaltic Martyria.

– Sâmbătă, 15 mai, la ora 11.00, va avea loc la Mănăstirea Frăsinei Procesiunea cu moaștele Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului, prilejuită de sfințirea noii racle de argint în care sunt așezate spre închinare moaștele sfântului.

La ora 17.00, la Altarul de vară al Catedralei Arhiepiscopale din municipiul Râmnicu Vâlcea, va fi săvârșită Slujba de priveghere, iar de la ora 19.30, se va desfășura Pelerinajul cu racla Sfântului Ierarh Calinic. 
– Duminică, 16 mai, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, va săvârși Sfânta Liturghie la Altarul de vară al Catedralei Arhiepiscopale din Râmnicu-Vâlcea.

Aducerea în Oltenia a moaștelor Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica este o sărbătoare introdusă în calendarul Mitropoliei Olteniei, începând cu anul 2014, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Irineu şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, rememorând prezenţa în Oltenia pentru o săptămână ( 28 aprilie – 5 mai 2012) a sfintelor moaşte ale Sfântului Ierarh Calinic, Ocrotitorul Eparhiei Râmnicului-Arhiepiscopua Râmnicului

Sursa: Realitatea de Valcea

Articolul precedentRaportul deceselor Covid, PUBLICAT de Ministerul Sănătății. Autoritățile NU știu câți români au murit de coronavirus
Articolul următorCoVid-19, 14 mai: 835 de cazuri, 105 decese, 809 pacienți în ATI