Doi bărbați și o femeie care se dau drept asistenți medicali, bat la ușile oamenilor din Sfântu Gheorghe sub pretextul că măsoară temperatura pentru a verifica dacă locatarii sunt infectați cu coronavirus, conform Realitatea de Covasna.

O femeie din municipiu a povestit că în jurul orei 19:30 cei trei au bătut la ușa socrului ei, care locuiește pe strada Dózsa György, după care s-au îndreptat spre cartierul Simeria veche.

„Atenție! Doi bărbați şi o femeie de vârstă medie, se prefac că sunt asistenţi. Vor să intre în locuințe cu pretextul să măsoare febra, să testeze Covid-19. Acum 15 minute s-a întâmplat pe str. Dózsa György, la socrul meu. S-au îndreptat către Simeria veche, zona caselor spre Vâlcele”, este mesajul femeii.

Le recomandăm tuturor pe această cale să NU deschidă uşa persoanelor necunoscute, indiferent de pretextul prezentat de „musafiri”.

Nimeni nu umblă din casă în casă ca să măsoare temperatura oamenilor, sau ca să vândă „medicamente minune” împotriva coronavirusului!

 

Articolul precedentKlaus Iohannis, mesaj pentru români: ”Ne aflăm în plin război! Trebuie să fim uniți!” – VIDEO
Articolul următorMăsuri de urgență miercuri noaptea, pentru salvarea economiei din România