Atenţionare Cod galben de ploi însemnate cantitativ, valabilă până marţi seara în zone din 14 judeţe.

În intervalul 26 septembrie, ora 18:00 – 27 septembrie, ora 22:00, local în Maramureş, Banat, zona montană a Olteniei, în Carpaţii Occidentali şi în nordul Carpaţilor Orientali vor fi perioade cu averse, însoţite pe alocuri de descărcări electrice.

Cantităţile de apă pot depăşi 25 – 30 l/mp şi pe arii restrânse 40 – 50 l/mp.

Judeţele vizate de atenţionarea Cod galben sunt: Alba, Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Caraş-Severin, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Maramureş, Sălaj, Satu Mare, Timiş şi Vâlcea.

În Bucureşti, pe parcursul zilei luni, cerul va avea înnorări, trecător va ploua slab, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 13- 15 grade.

În după-amiaza zilei de marţi (27 septembrie), în sud-vestul şi centrul ţării, iar spre seară şi noaptea (27/28 septembrie) în sud şi sud-est, local vor fi manifestări de instabilitate atmosferică, conform ANM

 

Articolul precedentPreședintele PPE: Bulgaria și România trebuie să devină state membre ale spațiului Schengen
Articolul următorCrenvurşti, retraşi de la vânzare din magazinele din România