La primăriile vâlcene au sosit  voucherele de vacanţă, care au fost distribuite, deja,  angajaţilor. Valoarea acestora este 1450 lei/persoană. Toți românii care lucrează în sectorul public vor primi, până la sfârşitul lunii noiembrie, o primă de vacanţă în valoare de 1.450 de lei, sub aceasta forma.

La Primăria Mihăeşti, Valcea, doar cei plecaţi în concediu nu au reuşit să intre în posesia lor dar şeful administraţiei publice locale, Constantin Bîrzăgeanu, spune că toate aceste facilităţi ar trebui să ducă si la schimbarea atitudinii funcţionarului public faţă de contribuabili.

Începând din acest an, funcţionarii publici primesc vouchere de vacanţă în valoare de 1450 lei, pe care le pot folosi în sejururi sau pentru plata unor servicii turistice. Documentele sunt personalizate şi nu pot fi transmise, fiind folosite doar alături de un act de identitate. Dacă angajaţii nu au lucrat un an, integral, valoarea voucherelor se diminuează cu perioada absentă. Primarul comunei Mihăeşti, Constantin Bârzăgeanu,  spune că acest drept ar trebui să nască şi obligaţii pentru funcţionarii publici.

Voucherul de vacanţă este acceptat de numeroase agenţii de turism acreditate, pensiuni, hoteluri şi unităţi de tratament. Emis pe suport de hârtie sau electronic, acesta poate fi folosit pentru plata serviciilor turistice pe teritoriul României: cazare, masă, transport, tratament balnear, servicii de agrement.  Serviciile turistice plătite cu voucherele de vacanţă cuprind cel puţin o noapte de cazare.

Voucherele pot fi folosite până în luna iulie a anului viitor .

Articolul precedentAu fost finalizate lucrările de reabilitare a Scuarului Revoluţiei !
Articolul următor„România în mișcare” , în județul Vâlcea !