Acţiunea ”Dăruieşte pentru un zâmbet” se va extinde şi în alte cartiere ale Râmnicului.

În urma raspunsului cetățenilor invitaţi să se alăture proiectului de implicare socială ”Dăruieşte pentru un zâmbet”, autoritățile au decis extinderea acțiunii în alte cartiere ale orașului.

Campania constă în donaţii pentru cei nevoiaşi, donații colectate într- un container special amplasat în vecinătatea Catedralei Ostroveni.

Proiectul a fost demarat de primaria Râmnicului în luna octombrie a anului 2018.

Reprezentantii Primăriei Râmnicu Vâlcea intenţionează ca în scurt timp să amplaseze alte două containere în vecinătatea pieţelor din Nord şi zona centrală.

Hainele donate până în prezent au ajuns la persoanele aflate în situaţii speciale din Colonie Nuci, din casele de tip familial din Ocnele Mari, precum şi la asistaţii din centrele sociale Zătreni, Măciuca şi Băbeni.

Articolul precedentMaratonul iepurașului la grădina zoologică din Râmnic
Articolul următorANSVSA începe verificările înaintea sărbătorilor Pascale