Joi dimineață se circulă în condiții de ceață, care reduce vizibilitatea în trafic sub 200 de metri, izolat chiar sub 50 de metri, pe mai multe artere rutiere din județele Brașov, Cluj, Covasna și Harghita.

Atenție! În anumite zone, în funcție de condițiile locale, carosabilul poate deveni alunecos.

Pe principalele artere rutiere, respectiv autostrăzile A1 București-Pitești, A2 București-Constanța, A3 București – Ploiești și DN 1 Ploiești – Brașov și DN 7 Pitești-Sibiu, se circulă în condițiile unui carosabil umed, cu valori reduse de trafic.

În ceea ce privește fluența traficului, se circulă în condiții de aglomerație pe sensul de intrare în București al DN 4 (loc. Popești-Leordeni), DN 7 (loc. Chitila) și DN 1A (loc. Mogoșoaia).

Trafic intens este înregistrat și pe Centura Capitalei, în zona localităților Domnești, Bragadiru și Berceni.

Pe timp de ceaţă, centrul InfoTrafic le recomandă conducătorilor auto să reducă viteza, să mărească distanţa în mers faţă de vehiculele din față şi să folosească corespunzător luminile.

Având în vedere că în mai multe zone traficul se desfăşoară în condiţiile unui carosabil umed (de ploaie), conducătorii auto sunt rugați să manifeste prudenţă la volan, să se asigure şi să semnalizeze înainte de schimbarea direcţiei de deplasare.

Articolul precedentFemeie decedată după ce câinele vecinului, scăpat din lanț, a atacat- o
Articolul următor29 noiembrie, zi liberă cu recuperare! Minivacanță de 5 zile