Președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, a supus aprobării suma totală necesară acoperirii cheltuielilor de funcționare a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vâlcea, care, pentru anul în curs, se ridică la 94.240.730 lei. 

Din necesarul de 94.240.730 lei, prin Legea bugetului de stat pe anul 2020, județului nostru i-a fost alocată, pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de funcționare a sistemului de protecție a copilului și a centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap, suma de 18.008.000 lei. 

Pentru plata drepturilor persoanelor cu dizabilități, Ministerul Muncii a alocat Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vâlcea suma de 1.857.000 lei. 

Având în vedere sumele insuficiente repartizate de la Guvern, în scopul acoperirii cheltuielilor de funcționare ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vâlcea, în cadrul aceleiași ședințe, președintele Constantin Rădulescu le-a solicitat consilierilor județeni, în conformitate cu prevederile art. 6 alin 13 din Legea nr.5/2020, a bugetului de stat pe anul 2020, aprobarea utilizării, din excedentul bugetului local, cu această destinație, a sumei de 26.857.990 lei. 

Pentru finanţarea tuturor cheltuielilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea, Consiliul Județean Vâlcea va acoperi și diferența dintre aceste alocări bugetare și suma necesară funcționării, în bune condiții, a acestei instituții, respectiv, 47.517.740 lei, bani ce vor fi asigurați din veniturile bugetului propriu, anunță Compartimentul Comunicare, Relații Publice al CJ.

Articolul precedentGheorghe Smeoreanu a lansat un volum de scrisori către Petre Tănăsoaica
Articolul următorConcurs de dezbateri pentru elevii vâlceni, la Consiliul Județean