15 august, o zi cu dublă semnificație pentru locuitorii din Drăgoești.

Comunitatea locală va sărbători și “Ziua Comunei”, eveniment ce se află la cea de-a VIII- a ediție.

Primăria comunei, al cărei nume este legat de cel al domnitorului Mihai Viteazul, a pregătit un program divers ce va debuta la ora 9 00 cu o competiție sportivă.

Comuna va găzdui, pe tot parcursul zilei, concerte de muzică populară, anunță organizatorii.

Aflat în partea sudică a țării, de o parte si de alta a Oltului, unul dintre cele mai vechi judete din România, mentionat in documente incă din ianuarie 1392, bogat în importante resurse minerale, județul Vâlcea este și locul care amintește de domnitorul Mihai Viteazul. Tradiţia spune că Mihai a fost botezat în biserica monument din comuna Drăgoeşti.

Comuna Drăgoești este descrisă de istorici drept “localitatea boierilor”, a celor care au jucat un rol important în dezvoltarea socială și economică a locului.

Localitatea datează încă din prima jumătate a secolului al XVI-lea.

Articolul precedent“Să ne cunoaștem Țara mamă!”
Articolul următorAteliere de olărit și pelerinaje pentru elevii din Orlești