Fostul prefect al județului Vâlcea, Tiberiu Costea și actualul prefect, Sebastian Fârtat, au susținut o conferință de presă comună, un gest simbolic de predare-primire a mandatului de reprezentant al Guvernului  în Vâlcea. 

Tiberiu Costea, al cărui mandat a încetat pe 7 august 2020, a mulțumit tuturor celor cu care a colaborat în cele aproximativ opt luni cât a ocupat această funcție.

Ultimele luni au fost foarte grele pentru toate instituțiile, inclusiv pentru Instituția Prefectului, pentru că a trebuit să ne luptăm cu un dușman necunoscut. Acesta a fost într-o primă fază pesta porcină, iar în a doua fază, COVID-19. Eforturile au fost considerabile din partea tuturor instituțiilor deconcentrate ale statului, dar și din partea Prefecturii. Împreună cu mine și cu domnul subprefect, toți angajații instituției au contribuit la găsirea unor soluții la aceste probleme și, uneori, ne-a rămas foarte puțin timp pentru rezolvarea altor probleme. Nu am neglijat însă  cetățenii județului și am încercat ca în această perioadă să le rezolvăm acele probleme care erau prioritare, respectiv rezolvarea problemelelor care erau pe DN7, în zona Câineni, punerea în funcțiune a ambulanței cu terapie intensivă mobilă, care zăcea de șapte ani prin garajele ISU și, probabil că în curând, o să se rezolve și problema heliportului. Am făcut demersuri în acest sens pentru că, așa cum știți, în județ nu putem oferi posibilitatea elicopterelor să aterizeze sau să decoleze pe timp de noapte și cred că în scurt timp va fi rezolvată și această problemă. Spun aceste lucruri pentru că mi se par extrem de importante și ele vin în sprijinul cetățenilor acestui județ. 
Le mulțumesc pentru efortul depus în aceste luni grele tuturor lucrătorilor din Inspectoratulul Județean de Poliție, celor din Inspectoratul Județean de Jandarmi, militarilor vâlceni și, în mod special, celor din sistemul sanitar. A fost și va rămâne o luptă continua, acerbă împotriva acestui coronavirus.
Nu am să omit nici Direcția de Sănătate Publică pentru că acolo a fost o luptă extraordinară în această perioadă și apreciez tot ceea au făcut cei de acolo. 
Eu, venind aici, mi-am făcut datoria și plec cu mulțumirea că am făcut tot posibilul și am depus toate eforturile necesare ca această instituție să funcționeze bine”, a transmis fostul prefect al județului-  Tiberiu Costea.
 
Prefectul Sebastian Fârtat a mulțumit la rândul său pentru colaborare.

Am organizat această conferință de presă pentru că depunerea jurământului de sâmbătă a fost prea din scurt și am dorit ca predarea-primirea mandatului să fie așa cum se cuvine. Îi mulțumesc domnului prefect Tiberiu Costea pentru colaborarea pe care am avut-o în ultimele opt luni și îi urez mult succes în tot ceea ce și-a propus să facă în continuare”- Sebastian Fârtat.  

Sebastian Fârtat a fost numit în funcția de prefect al județului Vâlcea prin HG 639/07.08.2020, după ce din decembrie 2019 și până acum, el a ocupat funcția de subprefect al județului, în echipă cu Tiberiu Costea, care a solicitat încetarea mandatului de prefect pentru a candida la funcția de primar al comunei Lungești la alegerile din 27 septembrie 2020.

Articolul precedentAcord politic la Vâlcea. PSD şi PER, susținere reciprocă
Articolul următorElevii vor primi câte 350 de lei, în fiecare an, pentru uniforme. Când va intra în vigoare proiectul