La această oră, se circulă în condiții de ceață pe mai multe artere rutiere din județul Mehedinți, vizibilitatea fiind redusă sub 200 de metri.

Pe DN11 Brașov-Târgu Secuiesc, în zona localității Lunca Câlnicului, județul Brașov (limită cu județul Covasna), a avut loc un accident rutier în care au fost implicate 2 autoturisme, un microbuz de transport persoane și o autoutilitară de transport marfă. Din primele informații, două persoane au suferit leziuni, sunt conștiente, fiind evaluate medical la fața locului. Traficul rutier este întrerupt pentru aproximativ 30 de minute, pentru a permite intervenția forțelor MAI și pentru efectuarea cercetării la fața locului.

A fost reluată circulația rutieră pe ambele sensuri pe DN7 (E68) Deva – Arad, la kilometrul 450+600 de metri, între localitățile Toc și Săvârșin, în județul Arad, fiind impusă, însă, restricție de viteză de 40 de km/h. Reamintim că traficul fusese îngreunat în zonă că din cauza unei alunecări de teren.

Amintim că circulația rutieră este întreruptă pe toată perioada sezonului rece, pentru toate categoriile de autovehicule, astfel:

– DN 67C (Transalpina) – între km. 34+800 (Rânca, GJ) şi 79+200 (Curpat, SB), până la 30 iunie 2021;

– DN 17D  (Valea Mare, BN – Cârlibaba, SV), până la data de 30.03.2021;

– DN 1R  (Poiana Horea, CJ – Mătișești, AB), până la data de 30.03.2021.

InfoTrafic le recomanda conducătorilor auto să manifeste prudență la volan, să se asigure şi să semnalizeze înainte de schimbarea direcției de deplasare și să crească distanța de siguranță între vehicule.

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 154. Salvarea turismului românesc vine de la Hollywood – Ce peliculă se va filma în țara noastră
Articolul următorMIERCURI, ora 18: Ce s-a ales de Electroputere Craiova. Povestea fabricii din Oltenia la Culisele Statului Paralel