„Unitatea de parchet urmează să se pronunţe şi sub aspectul legalităţii împuşcării exemplarului de urs.”

Polițiștii au deschis, miercuri, un dosar pental pentru ucidere din culpă și braconaj cinegetic, după uciderea unei tinere de 19 ani pe Jepii Mici, de către un urs. Animalul a fost împușcat, după ce a devenit agresiv și nu părăsea zona unde se afla corpul victimei.

„Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi braconaj cinegetic. Unitatea de parchet urmează să se pronunţe şi sub aspectul legalităţii împuşcării exemplarului de urs. Din verificările efectuate până la acest moment, s-a conturat o stare de necesitate ce a impus extragerea exemplarului de urs prin împuşcare, pentru prevenirea unor alte evenimente negative”, a transmis, miercuri, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.

Tânără, ucisă de urs pe Jepii Mici

O tânără în vârstă de 19 ani a fost ucisă marți de un urs pe traseul Jepii Mici, salvatorii montani afirmând că fata atacată a fost târâtă şi sfâşiată de animal.

Recuperarea trupului acesteia a fost extrem de dificilă din cauza prezenţei în zonă a animalului, care ulterior a fost împuşcat.

„Având în vedere faptul că ursul prezenta pericol pentru salvatorii prezenţi la faţa locului, întrucât a încercat în repetat rânduri să îi atace, echipa de intervenţie constituită conform OUG 81/2021 a hotărât împuşcarea acestuia, lucru care s-a şi realizat”, a informat, la acel moment, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Prahova.

Articolul precedentNOUTATE LA POȘTA ROMÂNĂ: PLĂȚI SELF-SERVICE
Articolul următorCHINA: UN BĂRBAT A FOST PRINS CU 100 DE ȘERPI ÎN PANTALONI