Polițiștii rutieri din cadrul I.P.J.Vâlcea au întocmit din nou dosare penale în urma constatărilor din trafic.

Astfel, polițiști din cadrul Poliției orașului Berbești, aflați în trafic, au fost sesizați cu privire la faptul că, pe raza orașului, a avut loc un eveniment rutier soldat doar cu pagube materiale.

În fapt, un tânăr de 16 ani ar fi condus un autoturism pe drumurile publice, fără a deține permis pentru nicio categorie de vehicule, intrând la un moment dat în coliziune cu o autobasculantă.

Polițiști rutieri din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea au oprit pentru control, în municipiu, un autoturism condus de un tânăr de 29 de ani, din Curtea de Argeș, județul Argeș.

În urma controlului, a rezultat că șoferul avea o alcoolemie de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea probelor biologice.

Polițiști din cadrul Postului de poliție Șirineasa au depistat în comună, pe Drumul Județean 677 F, un autovehicul condus de un șofer de 24 de ani.

În urma verificărilor, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere.

Tot polițiștii din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea au depistat în oraș, în trafic, un șofer sub influența alcoolului.

 În urma testării alcoolscopice, a reieșit că bărbatul de 50 de ani avea o alcoolemie de 1,31 mg/l alcool pur în aerul expirat, refuzând ulterior recoltarea probelor biologice.

 În toate situațiile prezentate, au fost întocmite dosare penale.

Articolul precedentSala Traian își redeschide porțile pe 10 Ianuarie
Articolul următorConflict spontan între frați la Băile Olănești !