Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a ajuns în România. Aeronava cu care a sosit Emmanuel Macron a aterizat, marţi seară, la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu.

Preşedintele Franţei este întâmpinat de premierul Nicolae Ciucă, ministrul Apărării, Vasile Dîncu, şi de alţi oficiali.

Preşedintele francez îşi începe astfel primul turneu în sud-estul Europei direct afectat de conflictul din Ucraina declanşat de Moscova la sfârşitul lunii februarie.

El va discuta cu forţele misiunii Aigle, dislocate în cadrul procesului de întărire de către NATO a „posturii sale de descurajare şi defensivă pe flancul său estic al Europei”. Franţa a instalat recent acolo un sistem de apărare sol-aer de ultimă generaţie.

Miercuri dimineaţă, i se va alătura la baza NATO preşedintele României, Klaus Iohannis, după care Emmanuel Macron va exprima „un mesaj foarte clar al angajamentului faţă de aliaţii din NATO şi partenerii europeni”, potrivit preşedinţiei franceze care insistă asupra „investiţiei foarte semnificative” pe care îl reprezintă. Acolo va fi prezent şi premierul Nicolae Ciucă.

Sursa: Libertatea Zilei

Articolul precedentCULISELE STATULUI PARALEL. Impresionanta avere a șefului Consiliului Județan Ilfov
Articolul următorCirculația rutieră pe Transfăgărășan va fi redeschisa miercuri