Vineri 5 iulie, comuna Perișani organizează și găzduiește un important eveniment al județului Vâlcea prin reînhumarea eroilor descoperiți în toamna anului 2018 în punctul Poiana Spinului, proveniți din luptele purtate în această zonă în timpul Primului Război Mondial.

Este vorba de șase schelete umane dezgropate din câteva tranșee pentru că în acea zonă se întâlnesc sute de gropi și movile de pământ unde au fost omorâți sute de soldați români, unii îngropați de vii de bombardamentele ucigașe ale artileriei armatei germane ,, Corpul IV Bavarez” în perioada lunilor octombrie-noiembrie 1916.

În 2018 au fost descoperite opt schelete umane, dar specialiștii care s-au ocupat de evaluarea lor au stabilit că două din acestea sunt de origine germană și vor fi îngropate tot în data de 5 iulie, fără festivitate, în cimitirul soldaților nemți decedați în aceeași perioadă în Țara Loviștei, din Titești.

Înființarea acestui obiectiv pe raza localității s-a obținut cu mare greutate deoarece prevederile Legi 379/2003 și HG 635/2004 includ niște norme juridice atât de severe la înființarea de cimitire noi pentru eroi încât multe administrații locale din România au renunțat sau renunță la asemenea provocări, aceasta fiind una din piedicile întâmpinate în relația instituțională cu Oficiul Național Cultul Eroilor din București, care a dorit în câteva rânduri ca acești eroi să fie luați din Perișani și duși pentru reînhumare la Cimitirul eroilor din satul Călinești, Orașul Brezoi.

La manifestare vor participa reprezentanți ai U.A.T Perișani, Prefectură, Consiliul Județean, Muzeul Județean de Istorie, Garnizoana Militară și alte instituții ale Județului Vâlcea și de reprezentanții Oficiului Național Cultul Eroilor, vineri 5 iulie între orele 11.00 – 13,30.

Articolul precedentPregătiri pentru „Cântecele Oltului” la Călimănești !
Articolul următorPaşi concreţi pentru colectarea separată a deşeurilor la Rm. Vâlcea