Traian Băsescu recunoaște dezvăluirile făcute la Realitatea PLUS. Asta după ce fostul agent al serviciilor secrete, Daniel Florea, a spus în exclusivitate la emisiunea ,,Culisele statului paralel” că în misiunea de recuperare a ziariștilor, în 2005, au fost trimiși doi ofițeri SRI care nu aveau competență pe teritoriul altui stat. Fostul președinte susține că decizia de a-i trimite pe aceștia i-a aparținut, relatează Realitatea PLUS.

„Misiunea a fost condusă de SIE, de un general SIE, Coldea participa la toate discuțiile. De la Coldea știam legătura pe care o avea acolo, s-a dovedit că au identificat corect. Întrebarea este ce căuta SRI-ul în afara frontierelor? V-am dat explicația. Ei fiind militari, au executat ordinul președintelui. Mi-am asumat acest lucru”, a declarat fostul președinte Traian Băsescu, miercuri seară, în exclusivitate, la Realitatea PLUS.

Declarația vine în contextul în care, deși nu avea competență, Florian Coldea și un alt ofițer al SRI au participat la recuperarea jurnaliștilor români răpiți în Irak. Cei trei jurnaliști au venit în țară pe 22 mai 2005, după 55 de zile de captivitate.

Fostul ofițer SRI Daniel Florea a spus în interviul acordat, în exclusivitate, la Realitatea PLUS, că Florian Coldea „a fost numit de dl Traian Băsescu în pozitia de prim-adjunct (al șefului SRI – n.red.). Din poziția de prim adjunct, Serviciul Român de Informații, facem o paranteza, nu se ocupa decât de informatii si de tot ce inseamna teritoriul României. Și-a depășit atribuțiile trimițând doi oameni, pe Daniel Dragomir și pe dl Coldea în Irak. De ce? Asta trebuia să fie o sarcină, o activitate curentă pentru Serviciul de Informații Externe”.

Traian Băsescu a mai adăugat, în declarația dată la Realitatea PLUS, că, dacă ar mai fi președinte, nu l-ar mai ține atât de mult pe Florian Coldea în funcția de prim-adjunct al SRI.

Întrebat de jurnalistul Realitatea PLUS Anca Alexandrescu dacă l-ar mai fi numit pe Florian Coldea în funcție dacă ar fi știut, ca președinte, ce a dezvăluit, acum, fostul ofițer SRI Daniel Florea, Traian Băsescu a spus că „da (l-ar mai fi numit pe Coldea – n.red.), dar nu l-aș lăsa opt ani, l-aș ține patru, că-i ajunge”.

„Oamenii ăștia promovați la vârste foarte fragede în funcții extrem de înalte își termină mandatele foarte de tineri și, înainte de a și le termina, nu le place să mai revină de unde au fost promovați, și atunci încep o adevărată bătălie pentru putere”, a mai spus Traian Băsescu, miercuri seară, la Realitatea PLUS. 

Citește și Dezvăluiri incendiare din interiorul SRI făcute de fostul ofițer Daniel Florea: Coldea se ocupa la început de chermeze. Ce rol a avut în misiunea salvării jurnaliștilor răpiți în Irak

Articolul precedentNoii viceprimari, pe scena politicii Râmnicene, într- o ședință atipică. Mesaje după votul de astăzi
Articolul următorVIDEO „Culisele statului paralel” Fostul ofițer SRI Daniel Florea „detonează” cuibul lui Coldea din Prahova, povești halucinate cu Ghiță și Maior