POR 2014-2020: aproape 200 de milioane de lei, pentru contracte semnate de ministrul Ion Ștefan.

Ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, Ion Ștefan, a semnat astăzi, electronic, 18 contracte de finanțare, în valoare totală de aproape 200 de milioane de lei, pentru dezvoltarea unităților administrativ-teritoriale din România și a mediului de afaceri, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020.

”Avem nevoie de o creștere a turației motoarelor pentru implementarea investițiilor pe bani de la buget, dar mai ales pe bani europeni, în localitățile din România. Personalul implicat din MLPDA lucrează pentru a accelera ritmul în care sunt semnate și evaluate proiectele și aștept și din partea beneficiarilor să implementeze rapid și corect aceste proiecte, care au menirea de a aduce bunăstare comunităților locale. În contextul pandemiei COVID-19, trebuie să asigurăm o continuitate în derularea investițiilor și să menținem munca pe șantiere. MLPDA dispune de fonduri pentru dezvoltarea României, este nevoie doar de implementare”, a declarat ministrul Ion ȘTEFAN.

Proiectele semnate vizează:

– Reabilitarea și modernizarea infrastructurii educaționale pentru învățământul gimnazial la Școala gimnazială Miron Pompiliu din Ștei, jud. Bihor (2.538.933,57 lei);

– Reducerea emisiilor de carbon în municipiul Huși (jud. Vaslui), bazată pe planul de mobilitate urbană durabilă (37.549.334,46 lei);

– Îmbunătățirea serviciilor educaționale ale Școlii gimnaziale nr. 1 și monitorizare video în orașul Bolintin Vale, jud. Giurgiu (19.728.978,66 lei);

– Reabilitarea termică și energetică a clădirii administrative a Detașamentului de pompieri din Caracal, jud. Olt (4.234.834 lei);

– Modernizarea și extinderea sistemului de iluminat din municipiul Sighișoara, jud. Mureș (9.384.542,64 lei);
transformarea străzilor din zona cu circulație pietonală intensă (Zona clinicilor) în trasee mai prietenoase față de pietoni și bicicliști în municipiul Târgu Mureș, jud. Mureș (13.254.238,90 lei);

– Reamenajarea infrastructurii pe coridorul deservit de transportul public local pe zona Vest – Centru în municipiul Târgu Mureș, jud. Mureș (25.590.406,45 lei);

– Realizarea unei unități de îngrijire la domiciliu în comuna Vadu Pașii, jud. Buzău (1.167.631,77 lei);

– Sistem alternativ de mobilitate urbană utilizând stații automate de închiriere a bicicletelor în municipiul Slobozia, jud. Ialomița (7.755.661,55 lei);

– Realizarea unui coridor pentru deplasări nemotorizate Centru – Gara Bacău – Cartier CFR – Sala Polivalentă/Parc industrial (CFR) în municipiul Bacău, jud. Bacău (11.236.326,45 lei);

– Sporirea gradului de mobilitate a populației prin introducerea unui sistem integrat de mobilitate urbană alternativă, cu stații inteligente automatizate de biciclete în municipiul Călărași, jud. Călărași (6.070.554,25 lei);

– Modernizare/extindere alei pietonale și construire piste de bicicliști, str. Ion Mihalache – DJ 702 în Topoloveni, jud. Argeș (18.211.930,43 lei);

– Reabilitarea și dotarea Colegiului Tehnic din Motru, jud. Gorj (10.469.817,46 lei);

– Îmbunătățirea calității vieții locuitorilor în municipiul Roșiorii de Vede, jud. Teleorman (22.821.749,29 lei);

– Reabilitarea, modernizarea clădirilor și echiparea infrastructurii educaționale a Grădiniței cu Program Prelungit nr. 16 din Focșani, jud. Vrancea (4.580.183,58 lei).

Alte trei contracte de finanțare semnate au ca beneficiari întreprinderi mici și mijlocii (IMM) și au ca obiective:

1. Dezvoltarea SC BARLOP SRL prin dezvoltarea activității de producție batistuțe hârtie (855.306 lei);

2. Dezvoltarea activității de arhivare digitală a documentelor – beneficiar: DIACOSTAMPET SRL (832.355,82 lei);

3. Investim pentru dezvoltare – beneficiar: AGRO CULCEA 2014 SRL (945.540,29 lei).

Articolul precedent681 de victime, în România, un nou caz la Vâlcea
Articolul următorO Parohie a donat un tunel dezinfectant Spitalului de Urgență Vâlcea