Românii din 26 de județe vor primi suma de 2.000 de lei, fiecare, pentru a- și instala garduri electrice împotriva urșilor. Banii fac parte dintr-un program lansat de minister în dezbatere publică și care are ca obiectiv împiedicarea incidentelor tot mai dese provocate de urși.

Programul finanțează pentru populație kit-uri complete de garduri electrice care pot fi instalate în jurul gospodăriilot, stânelor, culturilor agricole, livezilor, anunța Ministerul Mediului.

Programul este adresat populației din județele: Alba; Argeș; Arad; Bacău; Bihor; Bistrița-Năsăud; Brașov; Buzău; Cluj; Caraș-Severin; Covasna; Dâmbovița; Gorj; Hunedoara; Harghita; Mehedinți; Maramureș; Mureș; Neamț; Prahova; Sibiu; Sălaj; Suceava; Timiș; Vâlcea; Vrancea.

„Suntem țara cu cea mai mare populație de urși din Europa. Pe de-o parte, o bogăție a biodiversității românești, pe de altă parte, o mare responsabilitate pentru siguranța oamenilor. Programul nostru împacă dubla noastră responsabilitate: conservarea speciei și coexistența fără incidente între om și carnivorele mari. Vom acoperi 100% costurile acestor sisteme pentru populația din județele țării în care s-au înregistrat în mod repetat incidente sau pagube produse de animalele sălbatice”- Costel Alexe, ministrul Mediului.

Programul va fi multianual.

 

Articolul precedentBogdan Popa lansează o petiție către primăria Râmnicului și avansează ideea construcției unui amfiteatru pe platoul Fețeni
Articolul următorRomânia poate beneficia încă din toamnă de o parte din banii cuprinși în pachetul UE de relansarea economică