Reprezentanți ai Arhiepiscopiei Râmnicului, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea și Asociația „Mămici din Vâlcea”, au fost prezenți la Maternitatea din Râmnicu-Vâlcea.

Părintele Cristian Bănuță, Consilier Învățământ și Activități cu tineretul în cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului, profesorul Laura Lăcraru, inspector Religie în cadrul ISJ Vâlcea, Denisa Matei, președinta Asociației „Mămici din Vâlcea”, reprezentanți ai Școlii „Take Ionescu” și ai Școlii Nr. 10 din Râmnicu-Vâlcea, elevi și preoți, au împărțit flori, felicitări și mărțișoare hand-made mămicilor și cadrelor medicale.

(…) peste câteva zile, în apropierea sărbătorii Bunei-Vestiri, vom da împreună mărturie despre importanța acestui dar neprețuit pe care Dumnezeu ni l-a oferit prin dragostea și jertfelnicia mamelor noastre, care este darul vieții”, a declarat părintele consilier Cristian Bănuță.

Articolul precedentSistem de iluminat public modern pe 26 de străzi şi bulevarde !
Articolul următorCotinuă lucrările pe strada Matei Basarab. Traficul auto rămâne restricționat