Consiliul Județean a aprobat în ședința de astăzi, majorarea bugetului SJU Vâlcea cu suma totală de 750.000 lei și a bugetului Spitalului de la Mihăești, cu suma de 230.000 lei.

Sumele au fost alocate de Ministerul Sănătății, pentru plata stimulentelor de risc către personalul implicat direct în tratamentul pacienților infectați cu SARS-CoV-2.

„Răspundem totdeauna pozitiv solicitărilor venite dinspre spitale și, cu prioritate, celor care au drept scop limitarea efectelor răspândirii acestui virus. De la începutul pandemiei și până în prezent, CJ Vâlcea a alocat peste 1,6  milioane lei spitalelor, pentru achiziționarea de materiale sanitare și echipamente. În ședința de astăzi, am aprobat alocarea a 295.000 lei pentru achiziționarea de noi echipamente, care vor fi de mare folos și după ce vom depăși această perioadă dificilă. Este vorba de 13 containere modulare pentru trierea pacienților, care vor ajunge la Spitalele din Mihăești și Drăgoești”- Constantin Rădulescu, președintele CJ Vâlcea.

Articolul precedentSpitalele din Mihaești, Drăgoești și biblioteca județeană, sprijinite de CJ Vâlcea
Articolul următorOficial: În România elevii vor avea transport gratuit