La 48 de ore de la prima victorie în cupele europene, în fața turcoaicelor de la Kastamonu, handbalistele de la SCM Rm Vâlcea au trecut la pas, în Sala Sporturilor Traian, de CSM Galați, scor 27-15, la pauza 14-9.

Fără să forțeze prea mult și cu handbalistele care au jucat mai puțin în acest sezon, SCM Rm Vâlcea a obținut în fața propriilor suporteri cea de-a șasea victorie în Liga Florilor.

Partida din Sala Sporturilor Traian a fost controlată de la un capăt la celălalt de elevele lui Florentin Pera, Mia Rădoi și Ildiko Barbu, jucătoarele echipei gazdă fiind mai mult cu gândul la meciul retur din Cupa EHF, de duminică, în deplasare, la Kastamonu.

Cu excepția a două jucătoare și a portarilor, toate handbalistele intrate în teren au marcat cel puțin un gol. Ana Maria Popa, Irina Glibko, Natalia Vasileuskaya și Diana Badea au înscris de 4 ori, Maria Gavrilă a reușit 3 goluri, Raluca Băcăoanu și Alicia Fernandez, câte 2, iar Florentina Craiu, Marta Lopez, Ines Khouildi și Marija Petrovic, un gol.

Articolul precedentAPIA demarează campania de plăți în avans !
Articolul următorComuna în care nu există șomeri va avea și un aeroport