În Râmnicu Vâlcea Poliţia Locală va sancţiona şoferii care parchează neregulamentar pe străzile şi trotuarele din oraș, anunță primăria Râmnicului.
 
„În prima jumătate a lunii martie, poliţiştii locali din cadrul Direcţiei Poliţiei Locale a Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea au constatat 199 de contravenţii ca urmare a nerespectării unor prevederi ale OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, şi ale HCL nr. 396/2019 pentru aprobarea Regulamentului privind stabilirea unor măsuri pentru păstrarea ordinii şi curăţeniei. Au fost aplicate 92 de avertismente şi 45 de amenzi în sumă de 15.950 lei pentru încălcarea reglementărilor privind oprirea, staţionarea şi parcarea autovehiculelor, precum şi 29 de avertismente şi 33 de amenzi totalizând 14.600 lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind accesul, circulaţia şi oprirea autovehiculelor pe trotuare şi zone verzi. Campania Poliţiei Locale de sancţionare a şoferilor care staţionează sau parchează nergulamentar în municipiu, uneori la doar câţiva zeci de metri de parcări publice disponibile, va continua şi în perioada următoare.”- Primaria Ramnicu Vâlcea

Sursa: Realitatea de Valcea

Articolul precedentBilanț coronavirus: 2.972 de cazuri noi și 82 de decese. Vezi situația pe fiecare județ
Articolul următorCHECK-IN. Card cu cip, în loc de buletinul clasic