ÎPS Varsanufie și ÎP Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, la sărbătorirea Ocrotitorului Arhiepiscopiei Râmnicului.

Credincioșii vâlceni sunt așteptați să participe la evenimentele cultural-liturgice prilejuite de sărbătorirea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Ocrotitorul Arhiepiscopiei Râmnicului şi al Catedralei Arhiepiscopale.

Evenimentele au debutat vineri, cu un concert susținut de Corala Preoților din Arhiepiscopia Râmnicului.

Sâmbătă, la Catedrala Sf. Ierarh Nicolae s- a săvârșit slujba de priveghere.

Astăzi, începând cu ora 9:30, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, înconjurați de un sobor de arhierei, preoți și diaconi, vor săvârși Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.

În cadrul Sfintei Liturghii, va fi oficiată slujba de sfințire a raclei, în care au fost așezate părticele din moaștele Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, dăruite de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în anul 2012 cu prilejul desfășurării acestui pelerinaj istoric.

Articolul precedentCum sa devii angajat al ISU Valcea !
Articolul următorMeciul zilei