Simulare de incendiu în această seară într-un hotel din județul Vâlcea, stațiunea Călimăneşti.

ISU Vâlcea a anunțat că pompierii militari vor desfăşura un exerciţiu de antrenament în cazul producerii unui incendiu într-o unitate turistică.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea face apel la turiştii aflaţi în staţiune să nu intre în panică şi să colaboreze cu forţele participante.

Scenariul exerciţiului prevede izbucnirea pe timp de noapte a unui incendiu, cu degajări mari de fum, într-un hotel în care se află mai multe persoane.

Situaţia tactică presupune simularea unui incendiu la etajul 4 al unui hotel, ca urmare a suprasolicitării unei prize, după ce un laptop a fost lăsat în priză de către unul dintre turişti.

În sezonul estival din acest an în Vâlcea au avut loc două incendii de acest fel: unul la începutul lunii august într-o pensiune din Brezoi unde erau cazaţi peste 40 de copii şi cel de- al doilea, în această lună într-un hotel din Călimăneşti.

În hotel se aflau aproximativ 300 de turişti.

Cauza declanşării focului a fost suprasolicitarea instalaţiei electrice.

 

Sursa: Realitatea de Valcea

Articolul precedentPerspective sumbre pentru moneda națională în lupta cu euro. Va depăși 5 lei la cursul oficial BNR
Articolul următorIncident rutier joi dimineața pe Dealul Negru