Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, cea care a scandalizat o țară întreagă cu gafele sale, a scăpat de suspendarea din funcție. Măsura fusese luată în toamna anului trecut pentru abateri disciplinare. Vă reamintim, judecătoarea este cea care a întrebat dacă unul dintre tinerii morți este în sală.
Judecătoarea Ioana Ancuța Popoviciu, de la Judecătoria Constanța, a obținut anularea definitivă a sancțiunii disciplinare de suspendare din funcție pe o perioadă de patru luni.
Măsura fusese dispusă la 27 noiembrie 2024 de către Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), în baza unei acuzații de exercitare a funcției cu gravă neglijență. Instanța supremă a casat hotărârea contestată și a respins acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară, considerând-o neîntemeiată, potrivit Realitatea Plus.