Mai multe asociații ale elevilor cer Ministerului Educaţiei să elimine tezele pe motiv că acestea sunt „inutile” și să le înlocuiască printr- un test sumativ cu subiect unic, care să nu fie trecut obligatoriu în catalog.

Asociația Vâlceană a Elevilor, Asociația Elevilor din București și Ilfov, Asociația Elevilor din Constanța, Asociația Elevilor din Bacău și Asociația Elevilor din Maramureș declară că în acest moment tezele reprezintă o presiune asupra elevului.

„Mai mult decât atât mulți dintre aceștia se confruntă cu o mulțime de noțiuni pierdute, iar vacanța forțată de 2 săptămâni a amplificat acest lucru, menținând o manevră totalitară asupra actului educațional.
Cum să dea teză un elev care a fost total bulversat de toată această perioadă? Care revine acum la școală după săptămâni de online și care are materia pierdută? Dar elevii din mediul rural, unde situația a fost mult mai deficitară? Sau acolo unde este imposibil ca școală să se facă în format fizic? Cum se va susține teza online? Întrebările nu mai persistau, dacă un răspuns sigur era înțeles de la bun început și anume: tezele aduc doar o altă inechitate, instaurând haosul în dezorganizare.
În pandemie, tezele nu își demonstrează eficiența, astfel încurajăm înlocuirea tezelor cu un test sumativ cu subiect unic la nivel național, care să fie trecut în catalog la alegerea elevului și care să aibă ca scop realizarea unei ,,radiografii” a Sistemului de Educație. Prin care să putem vedea unde ne clasăm în acest moment și să nu constrângă elevul din vreun punct de vedere.
Sunt vremuri dificile, tuturor ne este greu, iar ideea de a se susține teze în acest an școlar nu aduce niciun beneficiu.”, spun asociațiile.

Conform petiției Cerem ministerului educației înlocuirea tezelor semestriale cu teste sumative cu subiect unic la nivel național, fără trecere în catalog, urmate de feedback din partea profesorilor.

Inconsistența în pregătirea elevilor ca urmare a vacanței de două săptămâni destabilizează programul achiziției de cunoștințe. Elevii nu doar că au fost supuși unei pregătiri precare din cauza contextului pandemic anul acesta, dar au parcurs aproape 2 ani de pregătire online.

Pe parcursul anului școlar 2021 s-a demonstrat prin înlocuirea tezelor cu testările sumative că finalitatea acestora în formula inițială nu exista. Așadar, realizarea unei radiografii a sistemului educațional este necesară, fără a pedepsi elevii din cauza lacunelor cauzate de sistemul online, se arată in petiția inițiată de asociațiile amintite.