Manifestări organizate în Râmnicu Vâlcea cu prilejul celebrării ocrotitorului spiritual al Râmnicului, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, timp de cinci zile.

Evenimentele vor debuta duminică, prin cea de-a XX-a ediţie a Sesiunii anuale de comunicări a Centrului de Studii Medievale şi Premoderne „Antim Ivireanul” şi vor continua luni, la Biblioteca Judeţeană.

Vor fi prezentate volumele în limba franceză „Maruca Cantacuzino Enesco, princesse rebelle” şi \”Ils sont fous ces Roumains\”, ale autoarei Christine Colonna Cesari. 

Marţi vor avea loc lansarea volumului „Bisericile de lemn din sudul judeţului Vâlcea”, autoare Gabriela Herbel-Spiridon și concertul corului de copii „IRMISA” din Georgia, invitat special de arhiepiscopul Râmnicului, Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, din Ude, localitatea natală a lui Antim Ivireanul, pentru a concerta în ziua prăznuirii sfântului ocrotitor al Râmnicului.

Manifestările culturale dedicate lui Antim Ivireanul vor continua miercuri la Serviciul Judeţean Vâlcea al Arhivelor Naţionale şi  joi, cu o reuniune cultural educativă, „Sfântul Mitropolit Antim Ivireanul ctitor de limbă românească şi ierarh mărturisitor al dreptei credinţe”, la sediul bibliotecii județene.

Vor fi prezentate și o expoziţie cu lucrări realizate de elevi din Râmnicu Vâlcea şi o videoproiecţie despre Antim Ivireanul, ca artizan al tiparului românesc.

Organizatori: Arhiepiscopia Râmnicului, Consiliul Judeţean Vâlcea, Primăria Râmnicului, Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea, Fundaţia Culturală „Sfântul Antim Ivireanul”.

Mitropolitul Antim Ivireanul (Andrei pe numele de botez), s-a născut în anul 1650 în Ude, Georgia, fiind adus în Ţara Românească în jurul anului 1690 de către domnitorul Constantin Brâncoveanu. În anul 1705 a fost ales episcop al Râmnicului, iar la începutul anului 1708, devine mitropolit al Ţării Româneşti, păstorind credincioşii români până în toamna anului 1716, când sfârşeşte în împrejurări tragice în drumul spre Muntele Sinai, unde fusese exilat pe motiv că ar fi uneltit cu austriecii împotriva turcilor şi a domnitorului fanariot Nicolae Mavrocordat. La 21 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul sfinţilor, fiind prăznuit în fiecare an în ziua de 27 septembrie.

Sursa: Realitatea de Valcea

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorLEGILE PUTERII | Împreună putem reuși să scoatem această țară la lumină!