Polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru combaterea delictelor silvice au confiscat 29,57 de metri cubi de material lemnos și au aplicat o amendă de 3.000 de lei.

Poliţiştii Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Combaterea Delictelor Silvice și cei din cadrul Poliției Călimănești au depistat în trafic, pe Drumul Național 7, pe raza orașului Călimănești, un ansamblu de vehicule ce transporta cantitatea de 29,57 de metri cubi de material lemnos, de esențe salcâm și plop, fără respectarea legislaței în vigoare.

Polițiștii vâlceni au beneficiat de sprijinul specialiștilor din cadrul Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea.

În urma verificărilor efectuate, au fost constatate mai multe încălcări ale prevederilor Legii nr. 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, motiv pentru care polițiștii au sancționat agentul economic cu amendă în cuantum de 3.000 de lei și au confiscat materialul lemnos transportat ilegal.

Articolul precedentS-a semnat contractul de execuție lucrări pentru DJ 678A
Articolul următorO nouă parcare în cartierul Ostroveni