Judetul Valcea prezent si in acest an la targul de Turism al Romaniei, eveniment dedicat industriei turismului.

Incepand de astazi și până duminică, 18 Noiembrie, Consiliul Județean Vâlcea, prin Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Vâlcea, reprezinta judetul la cea de-a 40-a ediție a Târgului de Turism al României, în cadrul Centrului Expozițional destinat evenimentului.

Sunt promovate, sub genericul “Vâlcea, cel mai frumos județ al României”, zonele valcene cu potențial turistic, precum Horezu, Baile Olanesti sau Ocnele Mari. Ideea prezentării și conceptul prezentat in acest an ii aparțin președintelui CJ Constantin Rădulescu.

Publicul va avea ocazia sa afle pe toata durata targului informaţii diverse despre peisajele fascinante ale Valcii, istoria locului şi valori culturale. Si nu in ultimul rand despre gastronomie, declara organizatorii.

“ Am adus în standul nostru nu numai imagini cu frumuseţea locurilor şi a monumentelor istorice ci şi produse tradiţionale specifice zonelor geografice şi meşteşugari renumiţi, care duc mai departe meşteşuguri străvechi.
Ne-au însoţit la târg meşteri olari din zonele Horezu şi Vlădeşti, renumitul opincar Alexandru Ilinca şi sculptori în lemn, care să demonstreze talentul de a aduce în actualitate tradiţii vechi de secole.
Ne susţin în demersul nostru de promovare a judeţului şi producători locali de brânză şi produse lactate, de conserve din cămara bunicii, preparate după vechile reţete ale acestora. Au venit din frumoasa Ţară a Loviştei, din bogatul Vaideeni sau de pe Valea Lotrului…
De la standul nostru nu lipsesc nici vinurile din podgoriile Drăgăşani, care au dus faima judeţului în lume şi nici artiştii veniţi aici să ne încânte cu muzica lor, veche şi nouă, fiindcă, întotdeauna, o mâncare gustoasă şi sănătoasă, stropită cu un vin bun, trebuie însoţită de o muzică bună pentru a crea acea bucurie a sufletului pe care ne-o dorim cu toţii.
Noi ne aşteptăm cu drag oaspeţii, atât la târg, cât şi la Vâlcea, şi îi îndemnăm să ne viziteze monumentele istorice şi monahale, minunatul nostru Râmnic, podgoriile Drăgăşaniului şi frumoasele staţiuni balneo-climaterice, considerate adevărate perle ale turismului românesc”, a declarat preşedintele Consiliul Judeţean, Constantin Rădulescu.

O aparitie spectaculoasa la editia din acest an, figura domnitorului Mircea cel Batran, ctitorul Manastirii Cozia, interpretata de actorul valcean Cristian Alexandrescu.

Editia de toamna a Targului de Turism al Romaniei are loc in perioada 15-18 Noiembrie.

 

Articolul precedentLocuri de muncă sezonieră în agricultură pentru Spania
Articolul următorBradul de Crăciun a fost montat în Scuarul Mircea cel Bătrân