Trei jucătoare din România au fost acceptate pe tabloul principal la Australian Open, primul turneu de Mare Șlem al anului. Alte două sportive au șanse mari să joace în primul tur, după ce au ajuns în ultima rundă a calificărilor de la Melbourne.

Simona Halep (28 de ani, locul 4 WTA) o va întâlni pe americanca Jennifer Brady (24 de ani, 49 WTA).

Sorana Cîrstea (29 de ani, locul 74 WTA) va juca împotriva cehoaicei Barbora Strycova (33 de ani, 33 WTA).

Irina Begu (29 de ani, locul 105 WTA) va trebui să treacă de olandeza Kiki Bertens (28 de ani, 10 WTA).

Ana Bogdan (locul 96 WTA) a ajuns în ultimul tur al calificărilor. Pentru a ajunge pe tabloul principal, trebuie să o învingă pe americanca Ann Li (locul 142 WTA).

Articolul precedentO lume pe muchie de cuțit, la Râmnicu Vâlcea
Articolul următorSeară Beethoven la filarmonica vâlceană