Muzeul Județean Vâlcea prezintă, începând din aceste zile, „Exponatul săptămânii”. 

Campania va avea loc pe facebook și vor fi prezentate în acest mod colecțiile de patrimoniu din cadrul fiecărei secții, au declarat reprezentanții muzeului.

Primul exponat: un monument de arhitectură reprezentativ al complexului muzeul, Cula Bujoreanu. 

Imagine

Denumirea de culă provine din limba turcă însemnând turn de apărare, a fost construită între anii 1808-1812 de familia boierilor Bujoreanu cu scop de apărare și refugiu temporar împotriva invadatorilor străini care făceau incursiuni pe Valea Oltului.
Obiectivul a fost restaurat în perioada 1968-1970 aflându-se pe lista monumentelor istorice ale județului Vâlcea. 
Dintre toate culele oltenești, cea de la Muzeul Satului Vâlcean este singura netencuită.
O alta trăsătură aparte face referire la accesul la etaj care se realizează din exterior, pe scara de lemn care inițial putea fi ridicată în caz de asediu.
Etajul avea două încăperi: o sală cu scară către ultimul cat și o cameră largă, destinată locuirii.
Un al doilea etaj care nu s-a păstrat, era la fel divizat între casa scării și o odaie mai mare.

În aceste luni muzeul vâlcean și- a deschis porțile și pentru un nou program educativ oferit tinerilor din Râmicu Vâlcea de compania „Happy Place Events”.

Imagine

Imagine

Prin programele educative, Happy Place Events dorește să-i apropie pe tineri de cultură și tradiții, atât prin formarea și educarea creativității, cât și prin conturarea abilităților de dezvoltare personală.

Au avut priejul să descopere colecția muzeului Bujoreni, îndrumați de Mihaela Mihai (Happy Place Events) și un ghid specializat, muzeograful Alexandru Zamfir, care le- au vorbit despre tradițiile românești.

Imagine

Sursa: Realitatea de Valcea

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 108. Topul scuzelor inventate pentru a ieși din casă
Articolul următorToate stațiile RAR și ITP se închid astăzi