După primele reprezentații cu public care au avut loc la Teatrul Anton Pann din Rm. Vâlcea, în zilele de 6 și 7 octombrie, premiera spectacolului ”Ne știm de 100 de ani” , o superproducție realizată la Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea, împreună cu Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad, Teatrul Tineretului Piatra Neamț și Teatrul de Vest din Reșița, începe turneul prin țară în teatrele partenere și nu numai.

Prima oprire va avea loc la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad în ziua de 1 noiembrie. Pe 2 noiembrie spectacolul ”Ne știm de 100 de ani” va fi prezentat la Timișoara, în cadrul Festivalului Artelor ”DOM 100” Timișoara.

Tot în luna noiembrie, ”Ne Știm de 100 de Ani”, după ce va fi prezentat publicului din Arad și Timișoara, va avea reprezentații la Reșița în 10 și 11 noiembrie, la Piatra Neamț în 17 și 18 noiembrie și București în zilele de 4 și 5 decembrie.

Producția și turneul sunt rezultatul unei colaborări fără precedent  între cele patru teatre din cele patru regiuni istorice ale tării: Teatrul Tineretului Piatra Neamț, Teatrul Anton Pann Râmnicu Vâlcea, Teatrul de Vest Reșița și Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad.

Proiectul este co-finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale, Administrația Fondului Cultural Național și Asociația Culturală Ataraxia Râmnicu Vâlcea.

Proiectul este în așa fel gândit încât să ofere continuitate și în anul 2019 prin includerea sa în Portofoliu cultural asociat Președinției României a Consiliului Uniunii Europene precum și unor turnee internaționale organizate prin Institutul Cultural Român.

În tot acest timp la Teatrul Anton Pann din Rm Vâlcea, în cadrul zilelor ”Școala Altfel”, vor avea loc spectacole pentru elevii din școlile vâlcene, repetiții pentru alte spectacole și ca de obicei, sâmbăta, spectacolele care au loc la sediul teatrului.

 

Articolul precedentPrimăria municipiului Râmnicu Vâlcea, premiată la Gala Administraţie.ro
Articolul următorTârg de știință la Vâlcea