Noi restricții de circulație astăzi  pe Autostrada București-Pitești, pe DN7 Vâlcea și DN2, Neamț, pentru efectuarea unor lucrări.

Până la ora 19.00, circulația este restricționată pe prima bandă pe sensul către Pitești al autostrăzii A1 București-Pitești, între kilometrii 28 – 30, în zona localității Bolintin-Vale, județul Giurgiu.

De asemenea, pe DN7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu, între kilometrii 219 – 227, pe raza localităților Tuțulesti și Robești, județul Vâlcea, se execută marcaje axiale. Din acest motiv, între orele 08:00 – 20:00, traficul se va desfășura îngreunat pe ambele sensuri de deplasare.

Lucrări de asfaltare au loc astăzi, în intervalul orar 09:00 – 16:00, și pe DN2, la kilometrul 323, între localitățile Horia și Roman, județul Neamț. Astfel, circulația se va desfășura alternativ, pe un fir.

În această zonă se efectuează lucrări de frezare și asfaltare a carosabilului.

Sursa: Realitatea de Valcea

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 23. Infractozaurus Fugitivus Captivus Bica
Articolul următorTrafic alternativ pe DN 65 Pitești- Slatina