Tinerii care doresc să obțină permisul de conducere nu vor mai putea să urmeze cursurile unei școli de șoferi dacă nu au cel puțin zece clase absolvite. Condiția este valabilă din acest an.

Prin noua regulă, impusă prin Codul Rutier, se dorește evitarea analfabeților, tot mai des întâlniți de polițiști în trafic.

În acest context au existat și numeroase cazuri prezentate de media în care șoferii nu știau nici măcar să se semneze și dețineau un permis de conducere.

O altă modificare a Codului Rutier face referire la șoferii care suferă de anumite afecțiuni medicale.

Aceștia vor fi obligați să se prezinte mai des la controale medicale.

Este vorba despre persoanele care suferă de boli de inimă ori de diabet, întrucât aceste afecțiuni le pot pune în pericol capacitatea de a reacționa la timp atunci când se află în trafic.

Noile reglementări ale Codului Rutier prevăd și ca, persoanele care vorbesc la telefon în timp ce se află la volan să poată fi sancționate prin suspendarea dreptului de a conduce, pentru o perioada de 30 de zile.

Articolul precedentTemperaturi fără precedent în România în ajun se Bobotează
Articolul următorRomânia rămâne, în continuare, în stare de ALERTĂ! Decizii CRUCIALE, luate astăzi de EXECUTIV: Masca de protecție, OBLIGATORIE. Ce trebuie să știe românii