Gigi Becali a anunțat că a primit o ofertă de milioane de euro pentru una dintre ”perlele” sale.

Patronul FCSB a anunțat că Dragoș Nedelcu (22 ani) este dorit în străinătate, însă suma de transfer nu este pe placul acestuia.

Becali a dezvăluit că a primit o ofertă scrisă de 2 milioane de euro pentru tânărul fotbalist, însă finanțatorul roș-albaștrilor vrea 3 milioane pentru ca mutarea să se concretizeze.

”Azi am primit oferte pentru Gnohere și Nedelcu. Pentru Nedelcu am primit o ofertă scrisă, de două milioane de euro.

Am zis trei! Dacă primesc trei milioane, îl dau. Mă cunoașteți, nu? Așa e la fotbal” a declarat Gigi Becali la Digi Sport.

1.5 milioane de euro este cota de piață a fotbalistului, potrivit transfermarkt.com.

În acest sezon, Nedelcu a bifat 12 apariții pentru FCSB, în toate competițiile, reușind să marcheze un gol.

2022 este anul în care expiră contractul mijlocașului defensiv cu formația din Capitală.

FCSB (2 sezoane și jumătate) și Viitorul (3 sezoane) sunt echipele la care a evoluat Nedelcu de-a lungul carierei.

Acesta a bifat apariții la toate categoriile de vârstă pentru echipa națională a României, iar în noiembrie 2016 a debutat pentru ”tricolori”, într-o partida amicală împotriva Rusiei.

Articolul precedentTransferul anului în fotbalul românesc! Ianis Hagi la FCSB? Ce a declarat Becali
Articolul următorRomâni vizați de anchete medicale, după ce au fost în Wuhan, China