În perioada 19-21 septembrie 2018, la Mioveni, a avut loc Competiția Naţionala de Descarcerare şi Acordare a Primului Ajutor Calificat – concurs național pentru paramedicii din țară, dar si al pompierilor şi echipelor de salvare.

La cea de-a VI-a ediție a “Competiției Naţionale de Descarcerare şi Acordare a Primului Ajutor Calificat”, paramedicii SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General Magheru” al județului Vâlcea au câștigat locul I, pentru a patra oară consecutiv, la proba “Acordarea Primului Ajutor Calificat”.

Rezultatul exceptional a fost înregistrat de echipa formată din: plt. maj. Circiumaru Cristian, plt. maj. Gavrilei Lucian, plt. maj. Ciortan Ovidiu si plt. maj. Petria Rareș.

Anul acesta, reprezentații județului Valcea vor participa la Competiția Mondială de Descarcerare și Prim-Ajutor din Africa de Sud, fiind câștigătoarea acestei probe în anul 2017.

La Târgu Mureș, în anul 2017, echipa județului de pe malul Oltului a reprezentat țara la proba “Acordarea Primului Ajutor Calificat” unde a reușit obținerea locului 10 (locul 6 la proba cu o singură victimă și 13 la proba cu două victime).

În perioada 19 – 23 octombrie 2016, în orașele Curitiba și Parana din Brazilia, la Competiția Mondială de Descarcerare și Prim-Ajutor echipa din Vâlcea s-a situat pe locul 19 din 30.

Articolul precedentOrganizatia PSD Valcea rămâne in continuare alături de Liviu Dragnea
Articolul următorMăldăreşti plein-air 2018, la final