Autorităţile locale râmnicene au primit astăzi aviz favorabil din partea Comisiei tehnice pentru silvicultură din cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor pentru Studiul de fundamentare privind amenajarea pădurii parc de pe dealul Capela.

”Ca urmare a avizării Studiului de fundamentare privind pădurea-parc pe Dealul Capela, în perioada următoare vor demara procedurile necesare în vederea realizării amenajărilor aprobate” a anunțat primăria Râmnicului

Zona de pădure și parc se va întinde pe o suprafaţă de peste 46 de hectare va fi amenajată pe dealul Capela din Râmnicu Vâlcea.

Autoritățile anunță că se vor construi 5 kilometri de alei sau piste de biciclete din materiale ecologice, cu lăţimea de maxim 2 metri, se vor monta 44 de bănci, va fi realizat un sistem de iluminat şi vor fi amplasate patru puncte de informare.

Zona, cu o suprafaţă de 46,552 hectare se află în administrarea municipiului Râmnicu Vâlcea.

 

Sursa: Realitatea de Valcea

Articolul precedentS-a încheiat verificarea celor 2.025 de baraje din categoriile C și D
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET