Peste 100 de percheziţii domiciliare efectuate de polițiștii de investigare a criminalităţii economice, într-un dosar în care mai multe persoane sunt bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de 2.000.000 de euro prin infracţiuni de fals şi de serviciu.

Sunt puse în aplicare 15 mandate de aducere, în Bucureşti şi 25 de judeţe.

„Activităţile se desfăşoară în judeţele Olt, Vâlcea, Prahova, Dâmboviţa, Caraş-Severin, Călăraşi, Buzău, Ilfov, Brăila, Galaţi, Gorj, Hunedoara, Timiş, Tulcea, Cluj, Dolj, Alba, Constanţa, Braşov, Argeş, Teleorman, Mehedinţi, Ialomiţa, Arad şi Giurgiu, precum şi în Bucureşti, la domiciliile unor persoane şi la sediile unor societăţi comerciale şi instituţii.

Polițiștii de investigare a criminalităţii economice, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin-Vale, efectuează peste 100 de percheziţii, în 25 de judeţe şi în Bucureşti, la persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de 2.000.000 de euro prin infracţiuni de fals şi de serviciu”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

Articolul precedentStă în puterea ta să schimbi ceva!
Articolul următorRestricții pe A1, Sibiu- Deva