Peste 14.000 de tone de deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEEE) au fost colectate și tratate de către organizația de transfer al responsabilității (OIREP), ARCwaste Collection, în anul 2024, arată datele publicate luni.
Potrivit sursei citate, deșeurile colectate au fost preponderent echipamente de transfer termic (frigidere, congelatoare, aparate de aer condiționat etc.) și echipamente de mari dimensiuni (mașini de spălat, cuptoare, plite etc.), cantitatea totală fiind mai mare cu peste 40% față de cea din anul 2023.
‘La nivel legislativ, anul 2025 va fi primul în care aplicarea seriei de standarde europene EN 50625 de tratare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) va fi obligatorie în România. Obiectivele vizate sunt creșterea calității proceselor de colectare și tratare și o specializare a operatorilor, astfel încât cei care nu îndeplinesc condițiile de tratare să facă doar colectare. Principala provocare pentru ARCwaste Collection și pentru tot segmentul local de colectare și tratare de DEEE-uri este, pe mai departe, îndeplinirea țintei de colectare de 65% din media cantității de echipamente noi introduse pe piața locală în ultimii trei ani, în condițiile în care, în România, infrastructura municipală de colectare este încă extrem de precară, aproape inexistentă. Cele mai recente date publicate de Eurostat arată că, în 2022, cantitatea medie colectată la nivelul UE a fost de 40%, foarte departe de obiectivul prevăzut, de 65%. Există state cu o infrastructură bine dezvoltată și cu tradiție în colectare și tratare, precum Germania, Franța, Danemarca sau Olanda care încă raportează cantități medii de colectare de sub 40%’, se precizează într-un comunicat de presă al organizației, transmis AGERPRES.
În viziunea specialiștilor, există premisele ca anul 2025 să aducă ameliorări în procesele de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice pe piața din România, ca urmare a implementării unor măsuri cu impact pe termen mediu și lung, precum accelerarea înființării și operaționalizării centrelor de aport voluntar și înființarea unui organism de coordonare a managementului DEEE (Clearing House), care este prevăzută de noile modificări legislative.
Lansată în anul 2021, ARCwaste Collection a colectat de la începerea activității, prin intermediul operatorilor parteneri, 30.000 de tone de DEEE.
ARCwaste Collection SRL este o organizație de transfer al responsabilității pentru gestionarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) înființată de Beko România (Arctic SA până în 2024).
AGERPRES