Partidul Naţional Liberal, alături de candidatul pentru Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, Virgil Pirvulescu și echipa sa de consilieri, a dat startul oficial al campaniei, printr-o acțiune care a avut loc astăzi, în Scuarul „Mircea cel Bătrân”. 

La eveniment au participat aproximativ 400 de liberali care și-au susținut candidații și au discutat cu locuitorii orașului.

Imagine

La eveniment au fost prezenți și Președintele PNL Vâlcea, Cristian Buican, candidatul PNL pentru președinția Consiliului Județean, Claudia Mihaela Banu, președinte al Organizației municipale PNL Râmnicu Vâlcea și senatorul Romulus Bulacu, alături de forurile de conducere ale PNL.

Lansăm azi campania electorală în județul Vâlcea. Venim în fața vâlcenilor cu cei mai buni candidați și cele mai bune soluții pentru județul Vâlcea și vâlceni. Locuri de muncă bine plătite, servicii publice de calitate, respect pentru cetățean și nevoile lui și asigurarea unui viitor generațiilor următoare sunt priorități și principii pentru platforma PNL și candidații noștri. Împreună, cu echipele de profesioniști pe care le-am desemnat la nivelul unităților administrativ teritoriale, Reclădim Județul Vâlcea!, a declarat Cristian Buican

Colegul meu, domnul Virgil Pirvulescu pentru Râmnicu Vâlcea, are toată susținerea Partidului Național Liberal, întrucât a reușit să convingă prin seriozitate și profesionalism că este candidatul ideal pentru Primăria Râmnicu Vâlcea. Ne dorim cu toții o schimbare în bine pentru orașul nostru, astfel că propunem pentru cetățeni un set de soluții fezabile și necesare. Pentru Consiliul Local am desemnat o echipă de tineri, cu performanțe în carierele profesionale, fără vulnerabilități care să afecteze deciziile în viitoarea structură a Consiliului Local Municipal. Împreună, prin seriozitate și respect față de cetățeni, reușim să Deschidem Orașul Râmnicu Vâlcea, iar alături de Cristian Buican, candidatul nostru la președinția CJ, să Reclădim Județul Vâlcea, a fost declarația făcută de Claudia Mihaela Banu.

Imagine

Râmnicu Vâlcea are nevoie de o relansare economică, acesta fiind și principalul nostru obiectiv pentru acest oraș. Trebuie să atragem investitori, care să creeze locuri de muncă și să ofere un salariu minim decent pentru locuitorii acestui oraș. Râmnicenii au nevoie de o administrație publică locală cu viziune, pricepere și care dă dovadă de interes față de nevoile și cererile lor.
Primarul este direct responsabil de bunăstarea orașului și implicit a cetățenilor. Am în spate o echipă de oameni tineri, serioși, muncitori, profesioniști în domeniile lor de activitare, care își doresc acum să lucreze în slujba cetățeanului, să participe activ la procesul de schimbare al orașului Râmnicu Vâlcea. Acum este timpul să ne implicăm și să modernizăm acest oraș din toate punctele de vedere, ori altfel vom fi martorii unei degradări intense a calității vieții noastre, ca cetățeni ai orașului Râmnicu Vâlcea. Știu că râmnicenii au nevoie și își doresc o schimbare radicală a orașului. 
Administrația publică locală din orașul nostru are nevoie de profesionalism, viziune, transparență și interes față de cetățean, iar împreună cu echipa mea, asta vom aduce Primăriei Râmnicu Vâlcea”-  Virgil Pirvulescu.

Imagine

Profit de această ocazie să le transmit vâlcenilor că au o alternativă corectă și viabilă, atât la CJ, cât și la Primărie. Atât dl. Cristian Buican, candidatul PNL la președinția CJ, cât și dl. Virgil Pirvulescu pentru Râmnicu Vâlcea, vin în fața electoratului cu programe complexe, complete și care se află în interdependență. Ambele reprezintă adevărate strategii de dezvoltare a județului. Aveți în fața dumneavoastră doi profesioniști, care au demonstrat în administrație publică și care alături de echipele propuse pentru consiliul local și județean pot și vor implementa modele de bună practică pentru municipiul Râmnicu Vâlcea și județul Vâlcea.
Uitați-vă la Oradea, Cluj, Sibiu, Timișoara, Arad și veți înțelege ce înseamnă performanța cu adevărat. Noi, echipa PNL prezentă astăzi aici, asta propunem – performanță și profesionalism. 
Avem o șansă să Deschidem Orașul alături de Virgil Pirvulescu pentru Râmnicu Vâlcea și să Reclădim Județul Vâlcea alături de Cristian Buican și echipa PNL, au fost declarațiile senatorului Romulus Bulacu.

Articolul precedentNegulescu aruncă BOMBA: Cum a încercat Blejnar să scape de condamnare | Portocală: ”Mi-au propus 500.000 euro” – VEZI LIVE
Articolul următorTrafic intens spre litoral. Condiții de ceață pe A2